Ce a descoperit Cristofor Columb când a traversat Atlanticul, în 1492?
Columb a observat la acea vreme faptul ca atunci când folosea busola, nordul indicat de aceasta diferea putin de ceea ce calcula el tinând cont de pozitia stelelor. Columb a remarcat ca busola îsi schimba orientarea pe masura ce corabiile sale se departau de continentul european, apropiindu-se de cel american.
Indica busolele cu adevarat nordul?
Atunci când o busola se roteste liber, câmpul magnetic terestru exercita un cuplu de forte asupra acului acesteia care, în consecinta, se roteste pentru a indica nordul. Când privim o busola spunem ca acul acesteia, de fapt capatul acestuia marcat ca fiind nordul, ne indica în ce directie este acest punct cardinal. Stim însa ca magnetii functioneaza dupa principiul "polii opusi se atrag". Asta înseamna ca ceea noi numim polul nord, zonele arctice, se comporta de fapt ca polul sud al unui magnet imens. Cu alte cuvinte, "polul nord" arctic este de fapt polul sud, iar polul sud pe care îl asociem cu totii Antarcticii este de fapt polul nord al acestui magnet imens care este Pamântul.
De ce este Pamântul magnetizat? Care este originea câmpului magnetic terestru?
Nimeni nu stie cu precizie raspunsul la aceasta întrebare. Exista doar ipoteze. Unii oameni de stiinta considera ca miezul lichid al planetei, care are în componenta metale precum fierul si nichelul, da nastere câmpului magnetic datorita dispunerii si miscarii sarcinilor electrice din compozitia atomilor acestor elemente chimice. Efectul este cunoscut sub numele de efect de dinam si s-ar produce datorita miscarii în convectie a sarcinilor electrice prezente în structura nucleului exterior al Pamântului. Aceasta teorie a dinamului încearca sa descrie procesele prin care un fluid bun conductor din punct de vedere electric aflat în miscare de rotatie si de convectie poate genera si întretine un asemenea câmp magnetic.
Rotatia Pamântului în jurul axei sale joaca un rol foarte important în generarea si întretinerea câmpului magnetic terestru. Sonda spatiala Mariner 2 nu a putut detecta un câmp magnetic similar celui terestru în cazul planetei Venus, desi observatiile astronomice indica faptul ca Venus are o structura geologica similara planetei albastre. "Vinovatul" pare a fi perioada foarte mare de rotatie a lui Venus în jurul propriei axe, egala cu 243 de zile terestre. Miscarea de rotatie a lui Venus în jurul axei sale este prea lenta pentru a produce efectul de dinam, considera multi specialisti în domeniu.
Este câmpul magnetic al Pamântului stationar?
Folosind observatii cu privire la depozitele de minereu de fier de la nivelul scoartei terestre si la sedimentele de pe fundul oceanelor, geologii au speculat pe tema inversarii de-a lungul istoriei geologice a planetei a polilor sai magnetici. S-au impus conceptii conform carora câmpul magnetic al Pamântului nu este constant în timp, iar intensitatea câmpului magnetic la poli, dar si dispunerea acestora, variaza. Mai mult, polii magnetici se inverseaza periodic, dar la intervale aleatorii de timp, în cadrul unui proces care a fost denumit inversiune geomagnetica (intervalele de timp sunt totusi de aproximativ 100000 de ani, conform celor mai recente teorii). Se estimeaza ca, de-a lungul erelor geologice, cei doi poli magnetici s-au inversat de foarte multe ori, iar pozitia lor si intensitatea câmpului în zona acestora se vor modifica probabil din nou în urmatoarele câteva sute de ani.
Au fost gasite dovezi care atesta inversiunea polilor magnetici de 171 de ori pe parcursul ultimilor 71 de milioane de ani.
Ce s-a întâmplat cu nordul magnetic în ultimul secol?
Cert este ca nordul magnetic se deplaseaza în directia nord-vest, pe parcursul secolului XX s-a deplasat cu aproximativ 1100 de kilometri, iar începând cu anul 1970 rata sa de deplasare a crescut de la 9 km/an la 41 km/an. Daca tendinta prezenta se mentine, ar trebui ca locatia polului nord magnetic sa ajunga peste 50 de ani undeva în Siberia, dar estimarile indica faptul ca actuala tendinta de accelerare a vitezei de deplasare va fi înlocuita cu o alta, de încetinire, însotita de o schimbare a directiei de deplasare.
Când, unde si de catre cine a fost localizat pentru prima data nordul magnetic?
Prima expeditie care a atins polul nord magnetic a fost condusa de James Clark Ross, care l-a localizat lânga Capul Adelaide, în peninsula Boothia, la data de 1 iunie 1831. La rândul sau, Roald Amundsen a stabilit în 1903 ca polul nord magnetic se deplasase putin fata de locatia stabilita în 1831. Au urmat observatile efectuate de oameni de stiinta angajati de guvernul canadian, care au stabilit a treia locatie a polului nord magnetic pe lacul Allen de pe insula Printul de Wales.
Ce posibilitati de confirmare a acestor teorii exista?
Cum aceste procese si interactiuni au loc foarte adânc în interiorul Pamântului, masurarea si observarea lor directa sunt practic imposibile. Exista modele simulate recent pe computere foarte performante, de ultima generatie, care încearca reproducerea cât mai fidela a proceselor care se petrec în miezul lichid al planetei. S-au obtinut cu ajutorul unor asemenea modele computerizate confirmari ale faptului ca miscarile turbulente de rotatie ale unor fluide conductive din punct de vedere electric pot produce si auto-întretine câmpuri magnetice.
Campul magnetic al Pamantului se va inversa curand?
Desi nu este vorba despre un fenomen cu o frecventa deasa sau regulata, Pamantul isi inverseaza polii ca urmare a modificarii intensitatii campului magnetic. Acest fapt nu ramane fara urmari la suprafata planetei: anotimpurile se modifica, iar ciclurile naturale influentate de Soare sufera schimbari importante.
Ultima data fenomenul a avut loc in urma cu 780 000 de ani, insa a existat o perioada in istoria Pamantului cand campul magnetic nu a suferit nicio modificare timp de 30 milioane de ani. Desi existenta acestui fenomen ciudat a fost sesizata de ceva vreme, pana in prezent motivele inversarii polilor a ramas un mister. O noua ipoteza asupra originilor campului magnetic, elaborata de o echipa de cercetatori din California, ofera o noua explicatie posibila asupra a ceea ce pare, la prima vedere, o anomalie.
“Campul magntic al Pamantului este alcatuit, de fapt, din doua campuri cu doua surse separate”, afirma Kenneth Hoffman din cadrul Universitatii Politehnice din California.
Partea puternica este reprezentata de directia axului nord-sud si poate fi imaginata ca un magnet gigantic aflat in inima Pamantului. Partea slaba este cea care se afla mai aproape de suprafata. Conform cercetatorilor, amandoua campurile sunt produse ca urmare a miscarii electronilor din atmii de fier fierbinte intr-o curgere a nucleului, care este mai degraba lichid, decat solid. Miscarea particulelor incarcate in interiorul planetei creaza campul magnetic.
“Campul nu este intotdeauna stabil, directia si natura curgerii se schimba, cauzand inversarea polilor. In momentul in care puterea acestuia slabeste, devine mai putin capabil sa ajunga la suprafata Pamantului, iar ceea ce vedem noi este actiunea partii mai slabe a campului, care de regula este lasata la o parte.”, explica Brad Singer, unul din geologii care au participat la studiu. O data cu inversarea polilor magnetici ai planetei, anotimpurile si toate ciclurile naturale care depind de pozitia planetei fata de Soare, sufera schimbari semnificative.
Sursa: Fox News
al cărui modul este momentul magnetic pe unitatea de volum din punctul
considerat. Un magnet de calitate în formă de bară poate avea un moment
magnetic de magnitudine 
și un volum de 
, deci o magnetizare medie de 
. Fierul poate avea o magnetizare de circa un milion A/m.
, care caracterizează câmpul magnetic. Pentru un magnet în formă de bară, 
