Busola

Busola sau compasul este un instrument de navigație utilizat pentru determinarea direcției relativ la polii magnetici ai Pământului. Cadranul busolei prezintă Polul Nord și Polul Sud magnetic, precum și direcțiile intermediare.

Istoric

 

Egiptenii au descoperit pentru prima dată busola.Busola sau acul magnetic a fost deja cunoscut în timpul împăraților din China. Pe atunci busola consta dintr-o piatră magnetică legată de un fir de ață pentru a se putea roti liber. Mai târziu apar formele de busole mai specializate. În Perioada Marilor descoperiri geografice portughezii au perfecționat busola.
Alexander Neckam un savant englez menționează busola pentru prima oară prin secolul XII în Europa, fiind adusă în anul 1190 de arabi. Forma busolei de azi este menționată prin secolul al XIII-lea probabil de un navigator italian din Amalfi, unde în port se găsește statuia lui Flavio Gioia, declarat „descoperitor al busolei".

Construcție

Busola poate fi clasică sau numerică. Cea clasică se compune dintr-o capsulă transparentă și etanșă care conține un lichid uleios, în care se rotește, fixată pe un pivot, o săgeată magnetizată, colorată, de obicei, în roșu și negru, capătul roșu indicând Polul Nord, iar cel negru Polul Sud. Fundul capsulei poate fi liniat, cea ce permite o poziționare simplă pe hartă, ușurând astfel găsirea Nordului și orientarea pe hartă în spațiu.


 Înclinația
Este unghiul format cu tangenta la suprafața globului terestru, această valoare fiind în Europa centrală de ca. 66,5° ceea ce înseamnă că intensitatea câmpului magnetic orizontal atinge numai 40 % din valoarea sa, în comparație cu câmpul magnetic vertical ce atinge 90 %. La busola folosită la navigația pe mare este necesar un giroscop pentru a menține busola (compasul) permanent într-o poziție orizontală.